Procesul de restructurare a Companiei Naţionale Poşta Română

 

Bucureşti, 3 septembrie 2013 – Poşta Română a încheiat selecţia personalului aferent procesului de restructurare. Peste 65% dintre angajaţii ce vor părăsi compania au optat individual pentru înscrierea în procesul de disponibilizarea colectivă.

 

Procesul de restructurare a Poştei Române are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013.

 

În cadrul procesului de restructurare a companiei vor fi disponibilizaţi 3.650 de angajaţi, pe baza procedurii şi a setului de criterii stabilite de conducerea companiei, de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.

 

În conformitate cu calendarul procesului de restructurare, în perioada 28 - 31 august 2013, a avut loc testarea profesională a angajaţilor, având ca obiectiv selectarea personalului excedentar. În perioada 18 - 23 august 2013, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă.

 

Începând cu 3 septembrie 2013 se vor emite deciziile de încetare a contractului de muncă, cu acordarea preavizului legal de 20 de zile lucrătoare.

 

Drepturile cuvenite salariaţilor disponibilizaţi se vor acorda conform prevederilor OUG 36/2013, corelate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2008/2018, valabil în C.N. Poşta Română S.A.

 

Pentru anul 2013, din bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost alocate 7,4 milioane lei, pentru plăţile corespunzătoare personalului disponibilizat de la Poşta Română.

 

Echipa de management a Poştei Române are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, în contextul liberalizării totale a pieţei serviciilor poştale începând cu data de 1 ianuarie 2013.

 

Poşta Română este lider pe piaţa serviciilor poştale în România, are o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei şi operează printr-o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională.

 

Anual, sunt procesate sute de milioane de trimiteri poştale şi sunt distribuite către 5.000.000 de beneficiari drepturi băneşti aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare.