Comunicate de presa
POSTA ROMANA anunta ca in data de 9 iulie a.c. reteaua de ghisee informatizate s-a extins in 210 oficii postale. La inceputul anului 2002 numarul acestora era de 73, plasate in general in oficiile cu numarul 1 din resedintele de judet si din Bucuresti. In prezent serviciile postale informatizate sunt accesibile si clientilor din alte orase.
Conectarea oficiilor postale la reteaua informatica a Postei Romane asigura prestarea in timp real a serviciilor financiare electronice: ON - LINE, Western Union, Eurogiro. Serviciile se bazeaza pe cele mai moderne protocoale de transmitere a datelor pe linii de telecomunicatii, utilizand tehnici moderne de accesare a bazelor de date aflate la distanta.
Serviciul de mandate ON-LINE este un serviciu rapid de transfer a unor sume nelimitate in lei, tranzactiile executandu-se intr-un interval de timp de maxim 1 ora de la depunerea sumei. Prin serviciul Eurogiro al Postei Romane pot fi achitate si prezentate mandate pe relatia Elvetia, Japonia, Turcia, Germania. Clientilor care asteapta bani din strainatate ghiseele informatizate le ofera posibilitatea de a-i primi, in lei sau USD, prin serviciul Western Union. Acest sistem functioneaza in 186 de tari.
Extinderea retelei de oficii postale informatizate se inscrie in planul de dezvoltare a Postei Romane prin care aceasta isi propune sa modernizeze oficiile postale din toata tara si sa asigure clientilor sai servicii la standarde europene, incepand cu orasele mari pana la cele mai indepartate localitati.
