Sigla Poşta Română Compania Natională Poşta Română Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţilor Informaţionale Fondul Proprietatea
Închide Coduri Poştale Oficii Poştale Track & Trace

Comunicate de Presa

Sporturile de iarnă în timbre şi imagini

 

 

Bucureşti 9 februarie 2010. Poşta Română anunţă că Muzeul Naţional Filatelic, în colaborare cu Muzeul Sporturilor, organizează expoziţia “Sporturile de iarnă în timbre şi imagini”. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 11 –28 februarie 2010.
 
Această manifestare culturală este dedicată Jocurilor Olimpice de Iarnă –Vancouver 2010  şi va ilustra tema propusă prin machete ale diferitelor mărci poştale româneşti emise cu ocazia Olimpiadelor de Iarnă desfăşurate de-a lungul timpului, precum şi prin numeroase mărturii legate de tradiţiile sporturilor de iarnă în România.

Dintre cele mai importante piese expuse amintim cupa de campioni mondiali la bob cucerită de Alexandru Frim şi Vasile Dumitrescu la Engelberg (Elveţia) în 1934 şi diploma prin care s-a conferit “Premiul naţional pentru sport”, în acelaşi an, celor doi bobeuri români.

Pe plan artistic, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Grenoble vor fi evidenţiate printr-o frumoasă fotografie cu care Ion Mihăică a cucerit locul I (medalia de aur) la concursul internaţional de fotografii dedicat Olimpiadelor.

Activitatea bogată a celebrului sportiv Mihai Flamaropol va fi ilustrată prin diploma care conferă titlul de antrenor emerit la hochei şi ordinul Meritul Sportiv. 
Arenele şi instalaţiile unde s-au desfăşurat competiţiile sportive olimpice de iarnă din Garmisch – Partenkirchen, cu semnăturile  competitorilor reuniţi la balul olimpic organizat la Munchen, vor fi ilustrate intr-un superb album.
De asemenea, vor fi expuse numeroase fotografii care surprind sportivi în diferite competiţii de iarnă.