Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe aici.

Inchide

Ştiri > DREPT LA REPLICĂ către publicaţia “debanat.ro”

 

Referitor la materialul Tupeu a la Poşta Română: În loc să repare palatul din centrul Timişoarei, a montat plăcuţe să-i anunţe pe oameni ca pot fi răniţi!, apărut pe site-ul „debanat.ro”, la 10.04.2018, Poşta Română face următoarele precizări:

Acuzaţiile aduse companiei, încă din titlul materialului, sunt nefondate şi denigrează imaginea Poştei Române. Jurnalistul care a realizat articolul, Cristina Tomescu aduce acuzaţii calomnioase la adresa companiei, prezentând dovezi trunchiate. Astfel, deşi directorul OJP Timiş a precizat că lucrările la imobilul la care se face referire în material sunt în plină desfăşurare, încă din 2017, jurnalistul a dat, totuşi, titlul articolului: „În loc să repare palatul din centrul Timişoarei, a montat plăcuţe să-i anunţe pe oameni că pot fi răniţi!

Lipsa documentării pentru acest material reiese şi din confuzia pe care a făcut-o autorul, nominalizând ca Director al Poştei Române o persoană care nu deţine această funcţie, ci pe cea de Director al Oficiului Judeţean de Poştă: Conform directorului Poştei Române, din septembrie 2017, clădirea a fost predată constructorului care face reabilitarea.”

O altă acuzaţie eronată prezentată în material este aceea că: „Oficiul Judeţean de Poştă Timiş a decis să-i atenţioneze oficial şi vizibil pe pietoni.” Precizăm că aceste avertismente au fost montate, conform legislaţiei în vigoare, de către firma de construcţii care a câştigat contractul de reabilitare.

De asemenea, materialul conţine afirmaţii eronate de genul:”Nu, nu vă imaginaţi că Poşta Română începe cumva să repare clădirea de pe care tencuiala cade de multă vreme!, în condiţiile în care compania a demarat, deja, lucrările de reabilitare de mai bine de 6 luni. Dacă ar fi cerut un punct de vedere oficial din partea companiei, înaintea publicării articolului, Cristina Tomescu ar fi respectat principiul deontologiei profesionale şi al corectei informări a opiniei publice, precum şi dreptul la o imagine corectă a Poştei Române.

Precizăm, aşa cum am făcut-o, în repetate rânduri, că Poşta Română, prin reprezentanţii desemnaţi, stă la dispoziţia presei pentru orice solicitare care vizează interesul public. Conform procedurilor interne ale companiei, şi ca orice companie de dimensiunea Poştei Române, comunicarea cu reprezentaţii mass-media se face doar prin intermediul Compartimentului Comunicare, ale cărui date de contact se găsesc cu uşurinţă pe site-ul oficial.

Mai jos, vă oferim informaţiile corecte referitoare la reabilitarea Palatului Poştei din Timişoara:

Pentru clădirea la care faceţi referire, lucrările sunt demarate şi se află în curs de execuţie, încă din august 2017, când s-a finalizat procedura de achiziţie a contractului de execuţie lucrări prin SEAP, fiind incheiat un contract cu SC Building Technology SRL. Execuţia lucrărilor s-a demarat la 14.09.2017, durata acestora fiind de 24 de luni calendaristice, cu termen de finalizare la 14.09.2019. Valoarea contractului este de 5.102.349 lei, fără TVA.

S-a întocmit proces verbal de predare-primire al amplasamentului către executant, SC Building Technology SRL. De la data predării amplasamentului, mai exact 14.09.2017, responsabilitatea pentru asigurarea protecţiei trecătorilor intră în sarcina executantului.

După cum se poate vedea în fotografia ataşată, lucrările sunt semnalizate corespunzător, atât pentru a avertiza trecătorii de posibile pericole, cât şi pentru a oferi toate detaliile legate de reabilitarea imobilului, printr-un panou de identificare conform Legii 50/1991, panou care se află montat pe faţada clădirii, începând cu data de 14.09.2017.

Lucrările de intervenţii propuse sunt structurate după cum urmează:

 

Reabilitare faţade

* lucrări de desfaceri:

- se vor decapa straturile succesive de vopsitorie recente de pe faţade;

- se vor desface toate tencuielile degradate;

- se va desface tâmplăria exterioară existentă, din lemn, în vederea înlocuirii, cu excepţia tâmplăriei de pe faţada principală;

- se vor desface toate glafurile din tabla zincată de la exteriorul ferestrelor şi de pe brâul ce delimitează vizual parterul de etaje;

* lucrări de reabilitare:

- zidăria va fi curăţată cu peria de sârma şi rosturile se vor adânci în vederea eliminării umidităţii;

- se vor executa plombe din cărămidă în zonele unde aceasta este degradată ireversibil, iar după uscare va fi tratată cu substanţe de biocidare;

- se vor reface rosturile cu mortar pe bază de var hidraulic;

- după operaţiile de curăţare, uscare şi biocidarie se vor reface tencuielile şi vopsitoriile;

- se vor reface finisajele la pereţi cu tencuială, pe bază de var şi vopsitorie pe glet pe bază de var;

- se vor reface tencuielile exterioare, păstrându-se cele trei registre importante de faţadă, se vor repara profilele longitudinale de pe faţadă-brâuri;

- se va repara tencuiala în asize cu rosturi mari de la nivelul parterului şi soclului din praf de piatră;

- se vor repara elementele decorative, ancadramentele, coloanele şi capitelurile;

- vopsitoria faţadelor va fi refăcută conform Regulamentului privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul Timişoara;

- se vor reface zonele de tencuială şi zugrăveală din interior, deteriorate în urma schimbării de tâmplărie;

- se vor restaura elementele de feronerie-gratiile din dreptul ferestrelor de la demisol şi parter şi balustradele (se vor curăţa, se vor îndrepta, se vor completa bucăţile care lipsesc şi se vor vopsi în culoare neagră);

- se vor reface glafurile din tablă zincată de protecţie a brâului ce delimitează în mod vizual parterul de etajul 1, cu profil de rupere a picăturii;

- se vor reface glafurile interioare cu glafuri din lemn stratificat;

- se vor înlocui burlanele din tablă existente cu unele noi (de la cota trotuarului - pe înălţimea soclului vor fi confecţionate din fontă pentru o mai bună rezistenţă în timp), se va suplimenta numărul burlanelor, iar cele existente se vor menţine şi repara;

- tâmplăria ferestrelor istorice de la faţada principală, trebuie păstrată şi reparată conform execuţiei iniţiale;

- se va monta geam termo-fono-izolant, în golurile de tâmplărie restaurată;

  • rulourile iniţiale de închidere cu clapete mobile trebuie păstrate sau refăcute;

  • se va înlocui tâmplăria existentă cu tâmplărie din lemn stratificat cu geam termo-fono-izolant, mai puţin în cazul faţadei principale, în cazul căreia se vor monta tâmplăria de lemn existentă, restaurată prin procesele decrise în cadrul proiectului.

 

 

Reabilitare acoperiş

- desfacerea şi înlocuirea, în totalitate, a ţiglei acoperişului şi a învelitorii din tablă;

- coşurile de fum existente distruse trebuie reconstruite în mod tradiţional, iar celelalte trebuiesc reparate;

- se vor reface tencuielile deteriorate la nivelul cosoroabei;

- se vor înlocui elementele degradate, putrezite – cosoroaba, căpriori, pane, cleşti;

- se vor reface elementele de susţinere ale sarpantei;

- se va completa închiderea podului cu un strat de astereala şi două straturi de şipci prevăzute pe ambele direcţii (sistem de acoperiş ventilat), folie anticondens, pe care se montează învelitoarea din ţiglă ceramică, iar în zonele în care panta nu depăşeşte 15 grade, se va monta învelitoare din tablă de zinc;

- se vor reface toate lucarnele, acestea fiind etanşate prin montarea de tâmplărie de lemn stratificat cu geam termo-fono-absorbant;

- se va reface toată tinichigeria învelitorii cu tablă de zinc;

- toate elementele metalice ale şarpantei vor fi tratate ignifug şi anticoroziv, iar elementele de lemn vor fi biocidate şi ignifugate;

- burlanele şi jgheaburile vor fi înlocuite, cu excepţia celor din fontă care se vor menţine şi repara, iar numărul burlanelor va fi suplimentat.

Se va realiza şi o instalaţie de iluminat arhitectural pe faţada principală, faţada nord şi pe câte o travee din faţadele est şi vest în zona de racord cu faţada principală.

Ca urmare a situaţiei create, solicităm a se face precizările corecte în sensul informării opiniei publice asupra situaţiei reale şi publicarea prezentului material ca drept la replică şi îndemnăm, pe această cale, jurnaliştii să dea dovadă de responsabilitate şi obiectivitate atunci când relatează despre operatorul naţional de servicii poştale.

 

Compartiment Comunicare

Anunt recrutare director
Feedback
Positive SSL