Comunicate de presa > Poșta Română intră într-o nouă etapă strategică de dezvoltare: flotă operațională complet modernizată și lansarea primului oficiu poștal modular – ghișeu universal

București, 4 decembrie 2025 – Compania Națională „Poșta Română”, liderul serviciilor poștale și logistice din România, marchează un moment definitoriu în procesul amplu de transformare instituțională și operațională, odată cu lansarea noii flote modernizate de autovehicule și inaugurarea primului oficiu poștal modular – ghișeu universal.

Aceste două proiecte reprezintă primele repere concrete ale rebrandingului la nivel național și semnalul clar că Poșta Română parcurge o schimbare reală, profundă, de la o instituție tradițională la un operator logistic modern, flexibil și orientat spre viitor.

2025 – anul reconstrucției strategice a Poștei Române: investiții, retehnologizare și identitate nouă

Anul 2025 marchează pentru Poșta Română trecerea de la intenție la execuție. Sub semnul a trei direcții fundamentale – investiții majore, retehnologizare accelerată și o nouă identitate vizuală – Compania pune bazele unui model operațional performant, aliniat standardelor europene din curierat, logistică și servicii integrate.

Modernizarea nu mai este un concept de viitor, ci o realitate operațională care se construiește etapizat, cu impact direct asupra calității serviciilor, competitivității și nivelului de încredere al clienților.

Investiție strategică de amploare: 80 de autoutilitare noi pentru o Poștă Română mai rapidă, mai eficientă, mai competitivă

Un pilon central al acestui proces îl reprezintă achiziția a 80 de autoutilitare moderne, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro, destinate eficientizării fluxurilor logistice la nivel național. Noile vehicule sunt configurate pentru: optimizarea rutelor de transport; reducerea timpilor de livrare; creșterea volumului zilnic de expedieri; diminuarea consumului de resurse și a costurilor operaționale.

Flota poartă numele ZOR, simbol al noului serviciu de curierat al Poștei Române și expresia unei schimbări de mentalitate: rapiditate, fiabilitate, predictibilitate. Programul de modernizare va continua printr-un nou val de investiții în autocamioane și remorci, pentru consolidarea capacității de transport la nivel național.

Este o schimbare de paradigmă: Poșta nu mai așteaptă cetățeanul, ci se duce activ către el.

„Modernizarea Poștei Române nu înseamnă doar achiziții de echipamente sau schimbări de imagine. Înseamnă o transformare profundă de mentalitate, de procese, de viziune și de raportare la piață. Am spus încă de la început că obiectivul nostru este să repoziționăm Poșta Română ca un jucător major în curieratul modern, capabil să concureze de la egal la egal cu orice operator privat. Astăzi nu mai vorbim despre planuri, ci despre rezultate concrete.

Această flotă de 80 de autovehicule este mai mult decât o investiție logistică: este un instrument de dezvoltare economică, un motor de eficiență și un semnal clar că Poșta Română a intrat într-o nouă etapă. Ținta noastră este clară: vrem o Poștă Română rapidă, eficientă, conectată și relevantă pentru fiecare român, indiferent unde trăiește – în marile orașe sau în cele mai îndepărtate comunități”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

„Suntem mândri că am reușit să livrăm către Poşta Română o flotă modernă, adaptată perfect nevoilor sale operaţionale. Prin soluțiile noastre integrate -vehicule fiabile, finanţare flexibilă şi servicii complete-demonstrăm angajamentul Renault de a fi un partener de încredere pe termen lung. Această colaborare confirmă capacitatea noastră de a răspunde provocărilor și de a susține performanța clienților noştri în fiecare etapă” a menționat Istvan Lőrinczi, director vânzări speciale Renault Commercial Roumanie.

Primul oficiu poștal modular – ghișeu universal: Poșta Română devine mai mobilă, mai flexibilă, mai aproape de cetățeni

Un al doilea pilon major al modernizării este reprezentat de lansarea primului oficiu poștal modular – ghișeu universal, o soluție inovatoare care permite extinderea rapidă a serviciilor poștale acolo unde infrastructura clasică este limitată.

Noile module:pot fi amplasate rapid,sunt scalabile, permit digitalizarea fluxurilor de lucru, oferă acces la servicii esențiale într-un format modern, eficient și sigur.

Prin modernizarea flotei și lansarea oficiilor modulare-ghișee universale, Poșta Română nu doar își eficientizează operațiunile, ci creează valoare economică reală: optimizează costurile logistice, crește viteza și capacitatea de livrare, stimulează comerțul electronic și contribuie la dinamizarea pieței de servicii poștale și curierat din România. Această transformare strategică consolidează Poșta Română ca actor economic relevant și infrastructură logistică de încredere la nivel național.

Comunicare și Relații Publice

Feedback