Ştiri > Poşta Română intră în anul investiţiilor

 
 
Bucureşti, 11 februarie 2020 – Directorul General al Companiei Naţionale Poşta Română – Horia Grigorescu a avut, astăzi, o întâlnire cu reprezentanții Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). 
 
Discuțiile s-au axat pe stabilirea detaliilor privind semnarea unui acord pe care operatorul naţional de servicii poştale și instituția financiară intenționează să-l parafeze în următoarea perioadă. Negocierile între cele două parți au urmărit găsirea soluțiilor potrivite pentru susținerea capitalului necesar pentru dezvoltarea companiei. 
 
“Sunt convins că, printr-un parteneriat cu BERD, planul nostru de investiții și revitalizare a companiei este în siguranță. Cu ajutorul unor produse și servicii bancare de calitate, atât noi, cât și partenerii noștri, putem fi siguri că avem resursele necesare pentru dezvoltare. Poșta Română are nevoie de capital financiar, dar, în același timp, de un capital de încredere, pe care mă bucur de fiecare dată când îl găsesc investit de partenerii noștri și, mai ales, de clienți”, a declarat Horia Grigorescu, Director General.
Politica de confidentialitate
Feedback
Essential SSL