Ştiri > Poşta Română asigură echipament logistic personalului operaţional

 

Bucureşti, 6 martie 2020 – Poşta Română reiterează faptul că toate prestaţiile sociale vor ajunge la beneficiari, conform termenelor stabilite cu partenerii de contract, distribuirea acestora nefiind, astfel, afectată. Poşta Română asigură, prin Comitetul permanent de coordonare şi monitorizare constituit la nivelul companiei, echipament logistic personalului operaţional în vederea distribuirii corespondenţei şi tuturor prestaţiilor sociale, în special persoanelor aflate în carantină sau autoizolare, pentru respectarea măsurilor de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu Covid-19.

Comitetul constituit la nivelul Poştei Române oferă personalului poştal echipamentul logistic necesar în situaţia actuală, astfel încât persoanele aflate în carantină sau autoizolare de către Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, să poată primi corespondenţa şi drepturile băneşti. Poşta Română a emis instrucţiuni privind tratarea corespondenţei şi a modului de distribuire a tuturor prestaţiilor sociale. Astfel, se asigură o permanentă informare a personalului operaţional cu toate recomandările primite din partea instituţiilor implicate.
În acest sens, a fost transmisă către reţeaua operaţională adresa Ministerului Sănătăţii nr. 260/06.03.2020, prin care se subliniază că persoanele aflate în izolare la domiciliu nu constituie un potenţial pericol de transmitere a bolii, întrucât acestea, la momentul izolării, sunt examinate şi testate negativ pentru COVID-19. Potrivit recomandărilor primite, „drepturile sociale pot fi livrate persoanelor în urma unor măsuri minime, dar necesare, de protecţie, cum ar fi păstrarea unei distanţe mai mari de 2 metri faţă de persoana izolată care urmează să îşi primească drepturile sociale. Astfel, factorii şi agenţii poştali vor folosi un echipament minim de protecţie constând în măşti, ochelari de protecţie, mănuşi şi un dezinfectant pentru mâini”. Operatorul naţional de servicii poştale a pus la dispoziţia salariaţilor echipamentul necesar pentru protecţie, în vederea diminuării riscului de contractare a COVID-19.

 

Compartiment Comunicare

Politica de confidentialitate
Feedback
Essential SSL