Comunicate de presa > Poşta Română, investiţii de 1,1 milioane de lei în modernizarea sediului Oficiului Zonal de Poştă Slatina

 

Bucureşti, 24 septembrie 2020 - Compania Naţională Poşta Română continuă lucrările de modernizare şi reabilitare a sediilor importante din toată ţara. Astfel, cu o investiţie de 1,1 milioane de lei, a fost renovat un imobil din Slatina unde vor funcţiona Oficiul Zonal de Poştă şi Oficiul Poştal de Distribuire Slatina.

Clădirea din Strada Nicolae Iorga a fost în reabilitare totală în ultimii 6 ani, aflându-se în stare avansată de degradare. În tot acest timp, Oficiul Zonal de Poştă Slatina a funcţionat într-un alt spaţiu din oraş, închiriat de companie. La data de 12 septembrie 2020, constructorul care a câştigat licitaţia a predat companiei imobilul reabilitat, în stare perfectă de funcţionare, consolidat şi igienizat. Astfel, cei 54 de angajaţi ai OZP Slatina s-au mutat, începând cu această săptămână, în noul sediu. Acestora li se vor alătura, începând cu 1 noiembrie, salariaţii din cadrul Oficiului Poştal de Distribuire Slatina. 

Prin lucrările realizate s-au îmbunătăţit considerabil condiţiile de lucru ale personalului poştal, realizându-se şi o mai bună împărţire a spaţiilor de lucru pentru eficientizarea fluxului operaţional.

Totodată, au fost montate şi camere de supraveghere video, interioare şi exterioare, prin care se asigură siguranţa subunităţilor poştale.

Am finalizat, astăzi, un important proiect de investiţii care, prin gradul de modernizare atins, va aduce într-o perioadă scurtă de timp noi facilităţi, atât în zona operaţională, cât şi în dezvoltarea relaţiei directe cu clienţii. Sunt sigur că efortul privind investiţia va fi compensat de satisfacţia beneficiarilor finali, locuitorii acestui oraş”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Investiţia a fost de 1,1 milioane de lei, valoare sub cea contractată.

Compartiment Comunicare

 

   

    

 

Essential SSL