Comunicate de presa > Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

 

Bucureşti, 14 ianuarie 2022 – Poşta Română a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat inițial, distribuirea drepturilor bănești reprezentând pensiile din sistemul public.

Ultimele pensii din categoria celor distribuite, la domiciliu, prin Poșta Română, au fost achitate astăzi. Beneficiarii care nu au fost găsiți acasă pot intra în posesia drepturilor bănești, la ghișeele subunităților poștale, până în data de 18.01.2022.

Așa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situația specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an. Vreau să le mulțumesc tuturor angajaților Poștei Române care au lucrat la capacitate maximă și au demonstrat, încă o dată, că sunt aproape de această categorie de clienți. Totodată, țin să le mulțumesc partenerilor noștri din sistemul bancar care ne susțin în fiecare lună cu obținerea de numerar, dar și Casei Naționale de Pensii Publice și Trezoreriei Municipiului București, care ne-au livrat toate sumele în timp util”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni, în ianuarie, Poșta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare.

 

Compartiment Comunicare

Essential SSL