Comunicate de presa > Poșta Română, colaborare cu DGASMB pentru donații către refugiații ucraineni

București, 14 aprilie 2022 – Peste 1.500 de produse ajunse în proprietatea Poștei Române, după ce au fost abandonate în relația dintre expeditor și destinatar, au fost donate, astăzi, Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), instituție care, în această perioadă, își concentrează activitatea pe ajutorarea refugiaților ucraineni ajunși în București.

Potrivit normelor și procedurilor poștale aflate în vigoare, coletele nerevendicate de către expeditor, după avizare, și abandonate și de către destinatar, au devenit proprietatea Poștei Române. După evaluarea bunurilor, operatorul poștal avea posibilitatea legală de a vinde produsele, în vederea recuperării taxelor poștale, dar managementul companiei a ales să orienteze bunurile către acțiuni umanitare, prin semnarea unui parteneriat cu DGASMB. Instituția, ca reprezentant al statului român în domeniul protecției sociale, își orientează eforturile, în această perioadă, către sprijinirea comunității ucrainene refugiate în București, iar donațiile primite din partea Poștei Române au mers în această direcție.

Produsele donate constau în articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, telefoane mobile, tablete, produse de uz casnic, roboți de bucătărie etc. și au fost predate conducerii instituției de asistență socială în prezența directorului general al Poștei Române.

Această acțiune reprezintă încă un pas în campania ”Solidari cu Ucraina”, demarată de Poșta Română încă de la începutul războiului declanșat în țara vecină. Am ales colaborarea cu specialiștii statului în domeniul protecției și asistenței sociale, parteneriatul fiind unul în care am încredere. Am certitudinea că donațiile noastre sunt valorificate la întregul lor potențial, comunitatea cetățenilor ucraineni refugiați fiind soluția potrivită în acest proiect”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Donațiile primite, astăzi, din partea Poștei Română vin într-un context în care nevoia de articole de îmbrăcaminte, igienă, jucării și altele este foarte mare. După organizarea centrului pentru refugiați de la Romexpo, primim, zilnic, sute de oameni care vin la noi să-și ia cele necesare traiului de zi cu zi, după ce au fost obligați să își înceapă o viață nouă departe de casă. Stocurile pe care le avem de la donatori se epuizează într-un timp foarte scurt, de aceea este nevoie constantă de astfel de bunuri de primă necesitate, venite din partea noastră, a tuturor. Mulțumesc Poștei Române pentru cantitatea impresionantă de donații și pentru deschiderea pe care a arătat-o față de noi”, a declarat Cosmina Simiean, Director General DGASMB.

       

Essential SSL