Comunicate de presa > Guvernul a aprobat Memorandumul pentru reorganizarea Poștei Române

 

București, 2 mai 2022 – Compania Națională Poșta Română va demara o nouă strategie de dezvoltare și diversificare economică pentru creșterea calității serviciilor și reorganizarea aparatului administrativ, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobat de Guvernul României.

Strategia de dezvoltare prevăzută în documentul aprobat la nivelul Executivului urmărește modernizarea companiei prin digitalizare, automatizare, robotizare și tehnologizare (D.A.R.T), cu scopul de a crește cota de piață în sectorul economic al serviciilor poștale.

Implementarea prevederilor Memorandumului include dezvoltarea unui program de investiții pentru modernizarea rețelei oficiilor poștale și a centrelor de tranzit, dar și digitalizarea și tehnologizarea activității, prin achiziția unor linii de sortare automatizate, cutii poștale digitale și a altor echipamente și programe IT&C de modernizare a portofoliului de servicii poștale.

În paralel cu desfășurarea măsurilor în plan economic, documentul prevede implementarea unor acțiuni privind reorganizarea companiei prin transformarea Administrației Centrale dintr-o structură de control într-una cu rol de suport. Astfel, operatorul național de servicii poștale țintește simplificarea structurii organizaționale, prin reducerea aparatului administrativ, supradimensionat la nivel național.

Susținerea unor programe de investiții importante pe diverse paliere va avea ca scop îmbunătățirea calității condițiilor de lucru pentru angajați, urmărind creșterea mobilității salariaților prin achiziționarea de autoturisme nepoluante și biciclete electrice noi.

Țintirea obiectivelor de business ale companiei va avea ca scop eficientizarea activității operaționale. În mod concret, acest lucru va aduce o creștere cu 15% a salariului minim la nivelul companiei, ajungându-se, astfel, la venituri mai mari pentru 70% dintre salariați. Nu vom uita nici aspectul important al condițiilor de lucru, care, prin investiții corect direcționate, vor ridica standardul de calitate, astfel încât să putem aduce o altfel de poziționare a salariatului față de nevoile clienților noștri”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Creșterea veniturilor salariaților va avea o componentă fixă, prin mărirea salariului minim în trei etape (august 2022, ianuarie 2023 și august 2023), dar și una variabilă, prin extinderea sistemului de bonusare a salariaților pe criterii de performanță.

Pentru derularea etapelor aprobate în cadrul Memorandumului, Poșta Română își va susține procesul de modernizare printr-un buget propus pentru investiții de apoximativ 120 de milioane de lei, nivel financiar care va avea o componentă importantă prin atragerea unor linii financiare de credit pe piața financiar-bancară.

Compartiment Comunicare

Essential SSL