Comunicate de presa > Poșta Română, prezentă la Salonul Internațional de Carte – Bookfest 2022

 

BUCUREȘTI, 30 mai 2022 – Compania Națională Poșta Română participă, pentru prima dată, la Salonul Internațional de Carte, unde va oferi vizitatorilor posibilitatea de a achiziționa și trimite, pe loc, cărți poștale sau chiar de a expedia cărțile achiziționate, direct de la standul amenajat în incinta Romexpo București, acolo unde se va desfășura Bookfest 2022.

Astfel, în perioada 1-5 iunie, prin intermediul ghișeului poștal mobil amenjat la standul Poștei Române, în cadrul Romexpo, pavilionul B2, standul G25, vizitatorii vor putea accesa o serie de servicii poștale. Fie că vor să achiziționeze timbre, să trimită cărți poștale de la Bookfest, fie că doresc să transforme, pe loc, o fotografie din telefonul mobil în carte poștală și să o transmită cuiva drag, sau chiar să expedieze cărți achiziționate în cadrul Salonului de carte, toate aceste servicii vor fi disponibile

Bookfest este un eveniment organizat anual de către Asociația Editorilor din România (AER) care reunește editori din toate domeniile de interes cultural și își propune să promoveze lectura de carte de calitate și scrisul, să ușureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material și informațional contribuind astfel la o liberă circulație a ideilor, precum și la integrarea culturii și limbii române în circuitul mondial de valori.

Poșta Română, brand național de tradiție, este liderul de piață în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români, punând la dispoziția clienților săi, o rețea extinsă de 5.400 de oficii poștale. În prezent, compania fanion a românilor în domeniul servicii poștale se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acțiuni).

Compartiment Comunicare

  

Essential SSL