Comunicate de presa > Poșta Română a început încasarea facturilor de energie cu cardurile MIPE

 

BUCUREȘTI, 20 februarie 2023 – Compania Națională Poșta Română oferă, de astăzi, posibilitatea celor care au intrat în posesia cardului de energie să realizeze plăți pentru facturile la utilități. Cei care nu au intrat încă în posesia voucherelor acordate de Guvern persoanelor vulnerabile, urmează să le primească până la sfârșitul lunii.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat, în conturile Poștei Române, sumele de bani destinate persoanelor vulnerabile, astfel că, de astăzi, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin trei modalități:

     a. Direct la poștaș, la domiciliul beneficiarului, prin mandat poștal. Dacă optează pentru plata la domiciliu, beneficiarii trebuie fie să ceară acest lucru direct poștașului, fie să solicite prezența unui poștaș la domiciliul său, apelând Call Center-ul Poștei Române, la numărul de telefon 031.9966;

     b. Prin mandat poștal, la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

        c. Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziția beneficiarilor.

 

Solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poștei Române, www.posta-romana.ro, la secțiunea “Compensare energie”. Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primește pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată.

În cel mult 5 zile mai primește, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluționată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedește a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.

 

Îndemnăm beneficiarii să folosească plata online. Astfel, se va reduce presiunea cozilor de la oficiile poștale, pentru că tendința este să mergi direct la Poștă să faci plata. Utilizând aplicația, însă, plățile se pot face direct de acasă. O altă modalitate comodă prin care se pot plăti facturile la energie este direct la poștaș, care va fi echipat cu terminal mobil smart tip PDA. Poștașul poate fi chemat acasă, fie apelând Call Center-ul Poștei Române, fie prin solicitare directă atunci când aduce pensiile sau corespondența”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

 

Reamintesc faptul că, pentru prima tranșă, acest sprijin poate fi folosit până la vară, așa că nu este nevoie să se grăbească nimeni, oamenii au tot timpul să își achite datoriile prin intermediul ajutorului oferit de Guvern din bani europeni. Cei care sunt într-o situație incertă și se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine, conform legii. Listele se actualizează, se vor tipări și pentru ei carduri, vor avea, de asemenea, timp până la vară să epuizeze prima tranșă”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

 

Cardul de energie acordă beneficiarilor posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru:

  • energie electrică,

  • energie termică în sistem centralizat,

  • butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit),

  • gaze,

  • lemne pentru foc (exclus lemne de construcții, lemne în vederea prelucrării etc.),

  • păcură, peleți și alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguș).

 

Reamintim că documentele obligatorii necesare pentru efectuarea de plăți prin mandat poștal sunt următoarele:

  • cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, în original,

  • actul de identitate al beneficiarului de sprijin, în original,

  • documentul/documentele justificativ/justificative prin care face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari: facturi, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale.

Cardurile de energie, atât pentru tranșa I cât și pentru tranșa a II-a, pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

 

Compartiment Comunicare

   

Essential SSL