Comunicate de presa > Noi titluri de stat „Tezaur” neimpozabile, disponibile la Poșta Română - dobânzi de până la 7,90% pe an

BUCUREȘTI, 7 iulie 2025– Compania Naţională ,,Poşta Română” continuă să intermedieze vânzarea titlurilor de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului ,,Tezaur", lansat de Ministerul Finanţelor.

Astfel, românii pot subscrie, începând din 7 iulie 2025 pentru trei noi emisiuni de titluri de stat, având perioada de subscriere 7 iulie 2025 – 1 august 2025, cu scadenţe la 1, 3, respectiv 5 ani şi dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv 7,90%. Veniturile obținute din dobânzile titlurilor de stat sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
 

Titlurile de stat pot fi cumpărate prin intermediul subunităților Poștei Române, astfel:

  • în perioada 7 iulie – 31 iulie 2025 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei,  din mediul urban
  • În perioada 7 iulie – 30 iulie 2025 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei, din mediul rural

De asemenea, reamintim faptul că începând cu 10 martie 2025, titlurile de stat pot fi cumpărate și online, de românii de pretutindeni, prin platforma ghiseul.ro. Astfel, pentru această nouă emisiune “Tezaur”, titlurile de stat pot fi achiziționate între 7 iulie și 1 august, pentru persoanele înregistrate în SPV (Spațiul Privat Virtual).

Informații utile pentru persoanele care vor să achiziționeze titluri de stat:

  • Sunt eligibile persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusive;
  • Să aibă carte de identitate valabilă în România;
  • Nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni;
  • Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul fiecărei emisiuni cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul;
  • să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul TEZAUR (listă accesibilă pe site-ul Ministerului de Finanțe, Companiei Naționale „Poşta Română” - S.A. și pe platforma Ghişeul.ro);
  • Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni;
  • Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans;
  • Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă.

 

Comunicare și Relații Publice

Feedback