Comunicate de presa > Oficiile poștale vor fi dotate cu puncte de colectare a deșeurilor electrice de mici dimensiuni

București, 5 noiembrie - O vizită obișnuită la Poștă poate deveni și ocazia de a face un gest responsabil pentru mediu. Compania Națională „Poșta Română” și Asociația ENVIRON, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, lansează campania națională ,,Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi”, prin care aproximativ 4.700 de oficii poștale vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni.

Telefoanele vechi, încărcătoarele, cablurile, uscătoarele de păr defecte sau jucăriile electrice care nu mai funcționează vor putea fi predate gratuit în oficiile participante, fără drumuri suplimentare și fără proceduri complicate.

Până în prezent, au fost dotate oficiile din București și județele Brașov, Bihor și Constanța. Tot în cadrul primei etape a programului, până la 15 noiembrie 2026, vor fi instalate puncte de colectare și în oficiile poștale din județele Dolj și Vrancea.

În etapa a doua a campaniei, până la 15 ianuarie 2027, vor fi instalate puncte de colectare a DEEE de mici dimensiuni în aproximativ 2.000 de oficii poștale situate în următoarele județe: Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Timiș. În etapa a treia, până la 15 martie 2027, vor fi amplasate alte 2.000 de puncte de colectare în județele Alba, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Olt, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să încurajeze colectarea separată și să ofere oamenilor o soluție concretă pentru electronicele pe care nu le mai folosesc, iar infrastructura de la nivel național va asigura acces la servicii gratuite de colectare inclusiv în localități mai mici și în comunități în care astfel de soluții sunt în prezent mai greu de găsit.

 „Poșta Română este cunoscută de cei mai mulți oameni pentru încasarea facturilor la utilități și serviciile de curierat, însă activitatea noastră este mult mai diversă. Oferim servicii atât populației, cât și mediului de afaceri, de la găzduirea sediilor sociale pentru firme până la depunerea de numerar în conturile bancare pentru micii antreprenori. În același timp, credem că rolul nostru în comunitate nu se limitează la serviciile pe care le oferim. Ne implicăm și în proiecte care răspund unor nevoi reale ale societății și care pot contribui la un viitor mai bun pentru toată lumea. Prin acest parteneriat valorificăm rețeaua Poștei Române pentru a face colectarea mai simplă și mai accesibilă oamenilor. Este un exemplu concret al modului în care infrastructura companiei poate răspunde și unor nevoi care depășesc sfera serviciilor poștale. Tocmai de aceea, credem că cea mai bună soluție pentru a încuraja un comportament responsabil este să îl faci cât mai simplu”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

,,Ideea acestui parteneriat a plecat de la o constatare simplă: oamenii sunt dispuși să recicleze, dar de multe ori nu știu unde sau li se pare prea complicat. Ne-am dorit să schimbăm această realitate și să aducem colectarea mai aproape de oameni, în locurile și obiceiurile lor de zi cu zi. Iar Poșta Română, prin rețeaua sa extinsă și prezența în comunități din toată țara, este un partener firesc pentru acest demers. Credem că schimbările mari nu încep întotdeauna cu gesturi extraordinare. Uneori, este suficient să faci lucrul correct mai simplu și mai la îndemână, iar dacă în timp vom reuși să transformăm reciclarea dintr-o intenție amânată într-un gest obișnuit atunci acest proiect își va fi atins cu adevărat scopul”, a declarat Roxana Puia, director de comunicare al Asociației ENVIRON.

Românii păstrează electronicele vechi, dar ar recicla dacă le-ar fi mai ușor

Barometrul Environ, realizat de Ipsos în martie 2026, arată că 8 din 10 români au în gospodărie echipamente electrice și electronice vechi sau defecte, cele mai frecvente fiind telefoanele mobile, încărcătoarele și cablurile. Deși o parte dintre acestea ar putea fi reciclate, 36% dintre respondenți le păstrează în sertare sau debarale, 36% spun că distanța până la punctul de reciclare este prea mare, iar 35% spun că pur și simplu nu știu unde să le ducă.

Studiul arată însă și un potențial important de schimbare: 92% dintre respondenți declară că ar fi dispuși să predea toate echipamentele electrice și electronice nefolosite din gospodărie în următoarele 30 de zile dacă procesul de reciclare ar fi la fel de simplu ca returnarea unui colet. O soluție accesibilă, integrată în traseele obișnuite ale oamenilor, poate transforma astfel intenția de reciclare într-un gest concret.

Pornind de la aceste concluzii, ENVIRON și Poșta Română și-au propus să reducă distanța dintre intenție și acțiune, prin integrarea colectării în rețeaua unor locații pe care oamenii le cunosc și le frecventează deja.

O problemă de milioane de tone

Dezvoltarea infrastructurii de colectare devine tot mai importantă într-un context în care consumul de echipamente electrice și electronice continuă să crească.

Datele Eurostat publicate în octombrie 2026 arată dimensiunea provocării la nivel european: în 2024, pe piața Uniunii Europene au fost introduse 14,6 milioane de tone de echipamente electrice și electronice, cu 82% mai mult decât în 2015. În același an, cantitatea de DEEE colectată separat a fost de aproximativ 5,5 milioane de tone. Media colectată în UE a fost de 12,3 kilograme pe locuitor.

În România, potrivit datelor Eurostat pentru 2022, cantitatea colectată a fost de aproximativ 8 kilograme de DEEE pe locuitor, iar rata de colectare raportată la media echipamentelor introduse pe piață în cei trei ani anteriori a fost estimată la 40%, față de ținta europeană de 65%.

La nivel național, datele furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor indică faptul că în 2025 au fost introduse pe piață 474.264 de tone de echipamente electrice și electronice, în timp ce cantitatea de DEEE colectată a fost de 235.426 de tone. Aceste volume arată atât amploarea fluxului de echipamente electrice, cât și nevoia unor soluții de colectare accesibile, la îndemâna oamenilor.

De ce contează și cele mai mici aparate electrice

Dincolo de materialele obișnuite care pot fi recuperate prin reciclare, telefoanele mobile și alte echipamente electronice mici conțin materii prime valoroase, inclusiv metale rare precum neodim, disprosiu, terbiu, ytriu și europiu, utilizate în magneți, ecrane, difuzoare și alte componente.

Potrivit calculelor Asociației ENVIRON, o tonă de telefoane mobile reciclate ar putea permite recuperarea a aproximativ 3,3 kg de metale rare, în timp ce un raport al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene arată că 46% din materiile prime critice și strategice din echipamentele electrice și electronice mici se pierd în etapa colectării.

Despre Asociația Environ. Asociația ENVIRON este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în anul 2007, care și-a asumat obiectivul de a prelua responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice privind colectarea și reciclarea acestor produse la finalul ciclului de viață. Environ operează în prezent peste 4.500 de puncte de colectare la nivel național.

Despre Poșta Română

Cu o tradiție de 164 de ani și o rețea care ajunge în comunități din toate regiunile țării, Poșta Română face parte din viața de zi cu zi a milioane de români. De-a lungul timpului, activitatea companiei s-a diversificat, iar astăzi oferă o gamă variată de servicii, atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri. Dincolo de serviciile cunoscute de corespondență și curierat, compania pune la dispoziția clienților soluții precum găzduirea sediilor sociale pentru firme și depunerea de numerar în conturile bancare, un serviciu util inclusiv pentru micii antreprenori.

Feedback