Ştiri > Poşta Română Broker de Asigurare începe activitatea de intermediere

Bucureşti, 29 octombrie 2014 – Compania Naţională Poşta Română a lansat, miercuri, propriul broker de asigurări – Poşta Română Broker de Asigurare. Noua entitate va intermedia asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmând ca în cel mult un an societatea să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă. Clienţii Poştei Române au posibilitatea să încheie asigurări, începând cu 29 octombrie, la ghişeul poştal din Bulevardul Dacia, şi din 30 octombrie, la biroul special amenajat în incinta Oficiului Poştal 39. Până miercuri, 29 octombrie, ora 15:00, zece dintre cele mai importante societăţi de asigurare de pe piaţa românească au semnat contracte privind intermedierea ofertelor de profil prin intermediul Poşta Română Broker de Asigurare, iar altele sunt în curs de semnare. Este vorba despre ASIROM VIG, ASTRA Asigurări, Omniasig VIG, Generali Asigurări, City Insurance, Euroins, Uniqa, Gothaer şi Certasig.

“Înfiinţarea propriei societăţi de intermediere pe piaţa asigurărilor face parte din strategia de dezvoltare comercială adoptată de managementul Companiei Naţionale Poşta Română. Este o realizare notabilă pentru operatorul naţional de servicii poştale pentru că, prin prezenţa pe piaţă, cel mai nou broker în asigurare va demonstra faptul că Poşta Română face paşi concreţi pe piaţa servicilor financiare. Acesta este un argument solid pentru creşterea economică a Poştei Române”, a declarat Directorul General al Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu.

Într-o primă etapă, Poşta Română Broker de Asigurare va pune la dispoziţia clienţilor asigurări generale de tip RCA, asigurări obligatorii şi facultative pentru locuinţe, răspunderi civile profesionale, asigurări de călătorie şi de sănătate. Poşta Română Broker de Asigurare ia în calcul, în primii trei ani de activitate, investiţii de 6 milioane de lei, prognozând recuperarea integrală a investiţiei în al treilea an de activitate.

“Asistăm, astăzi, la un moment important în activitatea Poştei Române. Acum trei-patru luni vorbeam despre diversificarea serviciilor CNPR şi de trecerea de la un management de subzistenţă la elaborarea unui pachet integrat de servicii. Iată că acum anunţăm lansarea Poşta Română Broker de Asigurare, un proiect ambiţios al companiei şi una dintre cele mai promiţătoare activităţi pe care o va derula Poşta. Potenţialul este enorm şi cred că, în cel mult patru ani de zile, CNPR va deveni unul dintre primii trei jucători de pe această piaţă”, a declarat ministrul Societăţii Informaţionale, Răzvan Cotovelea.

Poşta Română Broker de Asigurare este o societate cu personalitate juridică distinctă, autorizată de către Autoritatea de Supravegere Financiară, ce are ca acţionar unic Compania Naţională Poşta Română. Cel mai proaspăt jucător de pe piaţa intermedierilor în asigurare va dispune de cea mai mare forţă de vânzări, cu cea mai mare capilaritate, reprezentată de factorii poştali autorizaţi ca agenţi de brokeraj şi de punctele fixe din reţeaua naţională de oficii poştale. Emiterea de poliţe prin Poşta Română Broker de Asigurare este o activitate opţională pentru angajaţii Poştei Române, acreditaţi în acest scop. „Prin lansarea acestui serviciu, Poşta Română se adaptează trendului european. Unii dintre omologii noştri au ajuns să genereze mai multe venituri din acest gen de activităţi decât din business-ul poştal clasic. Faptul că aproximativ 12 milioane de oameni intră lună de lună în oficiile Poştei Române reprezintă un mare avantaj pentru noi.

Ne bazăm pe angajaţii operatorului naţional de servicii poştale, mulţi dintre ei deja acreditaţi ca agenţi de asigurări. Aceştia vor fi remuneraţi suplimentar, pe bază de comision, la nivelul pieţei. Până la finele anului intenţionăm să ne extindem atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, în reşedinţele de judeţ, în oficiile cu trafic foarte mare”, a declarat Directorul General al Poşta Română Broker de Asigurare, Viorel Motoroiu.

Biroul Comunicare şi Relaţii Publice

Feedback
Essential SSL