Comunicate de presa > Poşta Română a început expedierea documentelor pentru românii care vor vota prin coresponenţă

 

BUCUREŞTI, 4 noiembrie 2020 – Compania Naţională Poşta Română a expediat prima tranşă de buletine de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Trimiterile cu documente au plecat deja către 37 de ţări.

Din cele 35.808 plicuri pe care Poşta Română trebuie să le transmită către alegătorii români din toate colţurile lumii, astăzi au plecat 5.742 de trimiteri cu documente, către 37 de ţări. Printre acestea se află Germania, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi destinaţii îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tabago sau Myanmar.

 

Spre destinaţiile unde Poşta Română a deschis rute poştale rutiere, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova trimiterile cu buletine de vot sunt transportate cu ajutorul curselor auto. Toate cursele auto sunt însoţite de jandarmi pe drumul până la graniţă, astfel încât trimiterile să ajungă în siguranţă la punctul de frontieră.

În restul destinaţiilor din toată lumea trimiterile ajung pe cale aeriană. În total, 9 companii aeriene sunt implicate în procesul de distribuire externă, dar şi 106 operatori poştali, câte unul în fiecare ţară de destinaţie.

Cele mai multe trimiteri vor fi transmise către Marea Britanie, acolo unde 8.419 români s-au înscris în Registrul Electoral exprimându-şi, astfel, opţiunea de a vota prin corespondenţă. La polul opus, există destinaţii unde o singură persoană a solicitat această modalitate de vot: Republica Dominicană, Vanuatu, Panama, Mozambic.

”Poşta Română contribuie, şi de data aceasta, la buna desfăşurare a votului prin corespondenţă, demonstrând că este un partener de încredere pentru proiectele naţionale.

Ne dorim să ne îndeplinim cu succes rolul şi să contribuim, astfel, la creşterea spiritului civic şi de responsabilizare faţă de dreptul constituţional de a vota”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Transporturile vor continua, astăzi, spre alte 43 de ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Belgia, Spania, Australia, Olanda sau Vanuatu.

Documentele necesare exercitării dreptului la vot prin corespondenţă, transmise prin Poşta Română, sunt următoarele:

  • un certificat de alegător;

  • o etichetă pentru sigilarea plicului exterior;

  • un autocolant cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă;

  • un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”;

  • un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului;

  • instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;

  • un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Senatului;

  • un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Camerei Deputaţilor;

  • un plic interior ce conţine: un plic suport în interiorul căruia se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior.

Toate informaţiile necesare referitoare la procedura de vot se găsesc în interiorul plicului sau pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.

Poşta Română oferă doar servicii poştale de expediere în străinătate a documentelor necesare votului prin corespondenţă, servicii de prelucrare, înregistrare şi predare a plicurilor cu voturi transmise de cetăţeni către Biroul Electoral şi servicii poştale de prelucrare a expediţiilor internaţionale sosite după încheierea perioadei electorale, precum şi predarea acestora către Biroul electoral.

Responsabilitatea companiei privind prelucrarea, manipularea şi transmiterea către Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă a plicurilor ce conţin voturi survine doar din momentul intrării acestora în circuitul poştal propriu, respectiv în Biroul de Schimb Internaţional al companiei.

Compartiment Comunicare

 
 

Essential SSL